Iov

capitolul 9


Capitole:


versetul 1

Iov a luat cuvîntul şi a zis:


versetul 2

„Ştiu bine că este aşa. Şi cum ar putea omul să-şi scoată dreptate înaintea lui Dumnezeu?


versetul 3

Dacă ar voi să se certe cu El, din o mie de lucruri n`ar putea să răspundă la unul singur.


versetul 4

A Lui este înţelepciunea, şi atotputernicia: cine I s`ar putea împotrivi fără să fie pedepsit?


versetul 5

El mută deodată munţii, şi -i răstoarnă în mînia Sa.


versetul 6

Zguduie pămîntul din temelia lui, de i se clatină stîlpii.


versetul 7

Porunceşte soarelui, şi soarele nu mai răsare; şi ţine stelele supt pecetea Lui.


versetul 8

Numai El întinde cerurile, şi umblă pe înălţimile mării.


versetul 9

El a făcut Ursul mare, luceafărul de seară şi Raliţele, şi stelele din ţinuturile de miazăzi.


versetul 10

El face lucruri mari şi nepătrunse, minuni fără număr.


versetul 11

Iată, El trece pe lîngă mine, şi nu -L văd, se duce şi nu -L zăresc.


versetul 12

Dacă apucă El, cine -L va opri? Cine -I va zice: „Ce faci?”


versetul 13

Dumnezeu nu-Şi întoarce mînia; supt El se pleacă toţi sprijinitorii mîndriei.


versetul 14

Şi eu, cum să -I răspund? Ce cuvinte să aleg?


versetul 15

Chiar dacă aş avea dreptate, nu I-aş răspunde. Nu pot decît să mă rog judecătorului.


versetul 16

Şi chiar dacă m`ar asculta, cînd Îl chem, tot n`aş putea crede că mi`a ascultat glasul;


versetul 17

El, care mă izbeşte ca într`o furtună, care îmi înmulţeşte fără pricină rănile,


versetul 18

care nu mă lasă să răsuflu, mă satură de amărăciune.


versetul 19

Să alerg la putere? El este atotputernic. La dreptate? Cine mă va apăra?


versetul 20

Oricîtă dreptate aş avea, gura mea mă va osîndi; şi oricît de nevinovat aş fi, El mă va arăta ca vinovat.


versetul 21

Nevinovat! Sînt; dar nu ţin la viaţă, îmi dispreţuiesc viaţa.


versetul 22

Ce-mi pasă la urma urmei? Căci, îndrăznesc s`o spun: El nimiceşte pe cel nevinovat ca şi pe cel vinovat.


versetul 23

Şi dacă biciul ar pricinui măcar îndată moartea!… Dar El rîde de încercările celui nevinovat.


versetul 24

Pămîntul este dat pe mînile celui nelegiuit; El acopere ochii judecătorilor; de nu El, apoi cine altul?


versetul 25

Zilele mele aleargă mai iuţi decît un alergător; fug fără să fi văzut fericirea;


versetul 26

trec ca şi corăbiile cele iuţi, ca vulturul care se răpede asupra prăzii.


versetul 27

Dacă zic: ,Vreau să-mi uit suferinţele, să-mi las întristarea, şi să fiu voios,`


versetul 28

sînt îngrozit de toate durerile mele. Ştiu că nu mă vei scoate nevinovat.


versetul 29

Şi dacă voi fi judecat vinovat, pentruce să mă mai trudesc degeaba?


versetul 30

Chiar dacă m`aş spăla cu zăpadă, chiar dacă mi-aş curăţi mînile cu leşie,


versetul 31

Tu tot m`ai cufunda în mocirlă, de s`ar scîrbi pînă şi hainele de mine!


versetul 32

Căci El nu este un om ca mine, ca să -I pot răspunde, şi să mergem împreună la judecată.


versetul 33

Nici nu este vreun mijlocitor între noi, care să-şi pună mîna peste noi amîndoi.


versetul 34

Să-Şi tragă însă varga deasupra mea, şi să nu mă mai turbure spaima Lui.


versetul 35

Atunci voi vorbi şi nu mă voi teme de El. Altfel, nu sînt stăpîn pe mine.

Capitole:


Cărți