Psalmii

Salmo 25


Capítulos:


verso 1

La Tine, Doamne, îmi înalţ sufletul.


verso 2

În Tine, Dumnezeule, mă încred: să nu fiu dat de ruşine, ca să nu se bucure vrăjmaşii mei de mine!


verso 3

Da, toţi cei ce nădăjduiesc în Tine nu vor fi daţi de ruşine: ci de ruşine vor fi daţi cei ce Te părăsesc fără temei.


verso 4

Arată-mi, Doamne, căile Tale, şi învaţă-mă cărările Tale.


verso 5

Povăţuieşte-mă în adevărul Tău, şi învaţă-mă; căci Tu eşti Dumnezeul mîntuirii mele, Tu eşti totdeauna nădejdea mea!


verso 6

Adu-Ţi aminte, Doamne, de îndurarea şi bunătatea Ta; căci sînt vecinice.


verso 7

Nu-Ţi aduce aminte de greşelile din tinereţa mea, nici de fărădelegile mele; ci adu-Ţi aminte de mine, după îndurarea Ta, pentru bunătatea Ta, Doamne!


verso 8

Domnul este bun şi drept: de aceea arată El păcătoşilor calea.


verso 9

El face pe cei smeriţi să umble în tot ce este drept. El învaţă pe cei smeriţi calea Sa.


verso 10

Toate cărările Domnului sînt îndurare şi credincioşie, pentru cei ce păzesc legămîntul şi poruncile Lui.


verso 11

Pentru Numele Tău, Doamne, iartă-mi fărădelegea, căci mare este!


verso 12

Cine este omul, care se teme de Domnul? Aceluia Domnul îi arată calea pe care trebuie s`o aleagă.


verso 13

El va locui în fericire, şi sămînţa lui va stăpîni ţara.


verso 14

Prietenia Domnului este pentru cei ce se tem de El, şi legămîntul făcut cu El le dă învăţătură.


verso 15

Eu îmi întorc necurmat ochii spre Domnul, căci El îmi va scoate picioarele din laţ.


verso 16

Priveşte-mă şi ai milă de mine, căci sînt părăsit şi nenorocit.


verso 17

Neliniştea inimii mele creşte: scoate-mă din necazul meu!


verso 18

Uită-Te la ticăloşia şi truda mea, şi iartă-mi toate păcatele mele.


verso 19

Vezi cît de mulţi sînt vrăjmaşii mei, şi cu ce ură mare mă urmăresc.


verso 20

Păzeşte-mi sufletul, şi scapă-mă! Nu mă lăsa să fiu dat de ruşine cînd mă încred în Tine!


verso 21

Să mă ocrotească nevinovăţia şi neprihănirea, cînd îmi pun nădejdea în Tine!


verso 22

Izbăveşte, Dumnezeule, pe Israel din toate necazurile lui.

Capítulos:


Libros