Psalmii

Salmo 119


Capítulos:


verso 1

Ferice de cei fără prihană în calea lor, cari umblă întotdeauna după Legea Domnului!


verso 2

Ferice de ceice păzesc poruncile Lui, cari -L caută din toată inima lor,


verso 3

cari nu săvîrşesc nicio nelegiuire, şi umblă în căile Lui!


verso 4

Tu ai dat poruncile Tale ca să fie păzite cu sfinţenie.


verso 5

O, de ar ţinti căile mele la păzirea orînduirilor Tale!


verso 6

Atunci nu voi roşi de ruşine, la vederea tuturor poruncilor Tale!


verso 7

Te voi lăuda cu inimă neprihănită, cînd voi învăţa legile dreptăţii Tale.


verso 8

Vreau să păzesc orînduirile Tale: nu mă părăsi de tot!


verso 9

Cum îşi va ţinea tînărul curată cărarea? Îndreptîndu-se după Cuvîntul Tău.


verso 10

Te caut din toată inima mea; nu mă lăsa să mă abat dela poruncile Tale.


verso 11

Strîng Cuvîntul Tău în inima mea, ca să nu păcătuiesc împotriva Ta!


verso 12

Binecuvîntat să fii Tu, Doamne! Învaţă-mă orînduirile Tale!


verso 13

Cu buzele mele vestesc toate hotărîrile gurii Tale.


verso 14

Cînd urmez învăţăturile Tale, mă bucur de parc`aş avea toate comorile.


verso 15

Mă gîndesc adînc la poruncile Tale, şi cărările Tale le am supt ochi.


verso 16

Mă desfătez în orînduirile Tale, şi nu uit Cuvîntul Tău.


verso 17

Fă bine robului Tău, ca să trăiesc şi să păzesc Cuvîntul Tău!


verso 18

Deschide-mi ochii, ca să văd lucrurile minunate ale Legii Tale!


verso 19

Sînt un străin pe pămînt: nu-mi ascunde poruncile Tale!


verso 20

Totdeauna mi se topeşte sufletul de dor după legile tale.


verso 21

Tu mustri pe cei îngîmfaţi, pe blestemaţii aceştia, cari se rătăcesc de la poruncile Tale.


verso 22

Ridică de peste mine ocara şi dispreţul! Căci păzesc învăţăturile Tale.


verso 23

Să tot stea voevozii şi să vorbească împotriva mea: robul tău cugetă adînc la orînduirile Tale.


verso 24

Învăţăturile Tale sînt desfătarea mea şi sfătuitorii mei.


verso 25

Sufletul meu este lipit de ţărînă: înviorează-mă, după făgăduinţa Ta!


verso 26

Eu îmi istorisesc căile, şi Tu mă asculţi: învaţă-mă orînduirile Tale!


verso 27

Fă-mă să pricep calea poruncilor Tale, şi voi cugeta la lucrurile Tale cele minunate.


verso 28

Îmi plînge sufletul de durere: ridică-mă după Cuvîntul Tău!


verso 29

Depărtează-mă de calea necredincioşiei către Tine, şi dă-mi îndurarea ta, ca să urmez Legea Ta!


verso 30

Aleg calea adevărului, pun legile Tale supt ochii mei.


verso 31

Mă ţin de învăţăturile Tale, Doamne, nu mă lăsa de ruşine!


verso 32

Alerg pe calea poruncilor Tale, căci îmi scoţi inima la larg.


verso 33

Învaţă-mă, Doamne, calea orînduirilor Tale, ca s`o ţin pînă în sfîrşit!


verso 34

Dă-mi pricepere, ca să păzesc Legea Ta şi s`o ţin din toată inima mea!


verso 35

Povăţuieşte-mă pe cărarea poruncilor Tale, căci îmi place de ea.


verso 36

Pleacă-mi inima spre învăţăturile Tale, şi nu spre cîştig!


verso 37

Abate-mi ochii dela vederea lucrurilor deşarte, înviorează-mă în calea Ta!


verso 38

Împlineşte-Ţi făgăduinţa faţă de robul Tău, făgăduinţa făcută pentru cei ce se tem de Tine!


verso 39

Depărtează dela mine ocara de care mă tem! Căci judecăţile Tale sînt pline de bunătate.


verso 40

Iată, doresc să împlinesc poruncile Tale: fă-mă să trăiesc în neprihănirea cerută de Tine!


verso 41

Să vină, Doamne, îndurarea Ta peste mine, mîntuirea Ta, după făgăduinţa Ta!


verso 42

Şi atunci voi putea răspunde celui ce mă batjocoreşte, căci mă încred în Cuvîntul Tău.


verso 43

Nu lua de tot din gura mea cuvîntul adevărului! Căci nădăjduiesc în judecăţile Tale.


verso 44

Voi păzi Legea Ta necurmat, totdeauna şi pe vecie.


verso 45

Voi umbla în loc larg, căci caut poruncile Tale.


verso 46

Voi vorbi despre învăţăturile Tale înaintea împăraţilor, şi nu-mi va roşi obrazul.


verso 47

Mă desfătez în poruncile Tale, căci le iubesc.


verso 48

Îmi întind mînile spre poruncile Tale, pe cari le iubesc, şi vreau să mă gîndesc adînc la orînduirile Tale.


verso 49

Adu-Ţi aminte de făgăduinţa dată robului Tău, în care m`ai făcut să-mi pun nădejdea!


verso 50

Aceasta este mîngîierea mea în necazul meu: că făgăduinţa Ta îmi dă iarăş viaţă.


verso 51

Nişte îngîmfaţi mi-aruncă batjocuri; totuş eu nu mă abat dela Legea Ta.


verso 52

Mă gîndesc la judecăţile Tale de odinioară, Doamne, şi mă mîngîi.


verso 53

M`apucă o mînie aprinsă la vederea celor răi, cari părăsesc Legea Ta.


verso 54

Orînduirile Tale sînt prilejul cîntărilor mele, în casa pribegiei mele.


verso 55

Noaptea îmi aduc aminte de Numele Tău, Doamne, şi păzesc Legea Ta.


verso 56

Aşa mi se cuvine, căci păzesc poruncile Tale.


verso 57

Partea mea, Doamne, o spun, este să păzesc cuvintele Tale.


verso 58

Te rog din toată inima mea: ai milă de mine, după făgăduinţa Ta!


verso 59

Mă gîndesc la căile mele, şi îmi îndrept picioarele spre învăţăturile Tale.


verso 60

Mă grăbesc, şi nu preget să păzesc poruncile Tale.


verso 61

Cursele celor răi mă înconjoară, dar nu uit Legea Ta.


verso 62

Mă scol la miezul nopţii să Te laud pentru judecăţile Tale cele drepte.


verso 63

Sînt prieten cu toţi cei ce se tem de Tine, şi cu cei ce păzesc poruncile Tale.


verso 64

Pămîntul, Doamne, este plin de bunătatea Ta; învaţă-mă orînduirile Tale!


verso 65

Tu faci bine robului Tău, Doamne, după făgăduinţa Ta.


verso 66

Învaţă-mă să am înţelegere şi pricepere, căci cred în poruncile Tale.


verso 67

Pînă ce am fost smerit, rătăceam; dar acum păzesc Cuvîntul Tău.


verso 68

Tu eşti bun şi binefăcător: învaţă-mă orînduirile tale!


verso 69

Nişte îngîmfaţi urzesc neadevăruri împotriva mea; dar eu păzesc din toată inima mea poruncile Tale.


verso 70

Inima lor este nesimţitoare ca grăsimea: dar eu mă desfătez în Legea Ta.


verso 71

Este spre binele meu că m`ai smerit, ca să învăţ orînduirile Tale.


verso 72

Mai mult preţuieşte pentru mine legea gurii Tale, decît o mie de lucruri de aur şi de argint.


verso 73

Mîinile Tale m`au făcut, şi m`au întocmit; dă-mi pricepere, ca să învăţ poruncile Tale!


verso 74

Cei ce se tem de Tine mă văd şi se bucură, căci nădăjduiesc în făgăduinţele Tale.


verso 75

Ştiu, Doamne, că judecăţile Tale sînt drepte: din credincioşie m`ai smerit.


verso 76

Fă ca bunătatea Ta să-mi fie mîngîierea, cum ai făgăduit robului Tău!


verso 77

Să vină peste mine îndurările Tale, ca să trăiesc, căci Legea Ta este desfătarea mea.


verso 78

Să fie înfruntaţi îngîmfaţii cari mă asupresc fără temei! Căci eu mă gîndesc adînc la poruncile Tale.


verso 79

Să se întoarcă la mine, cei ce se tem de Tine, şi cei ce cunosc învăţăturile Tale!


verso 80

Inima să-mi fie neîmpărţită în orînduirile Tale, ca să nu fiu dat de ruşine!


verso 81

Îmi tînjeşte sufletul după mîntuirea Ta: nădăjduiesc în făgăduinţa Ta.


verso 82

Mi se topesc ochii după făgăduinţa Ta, şi zic: „Cînd mă vei mîngîia?”


verso 83

Căci am ajuns ca un burduf pus în fum; totuş nu uit orînduirile Tale.


verso 84

Care este numărul zilelor robului Tău? Cînd vei pedepsi pe cei ce mă prigonesc?


verso 85

Nişte îngîmfaţi sapă gropi înaintea mea; nu lucrează după Legea ta.


verso 86

Toate poruncile tale nu sînt decît credincioşie; ei mă prigonesc fără temei: ajută-mă!


verso 87

Gata, gata să mă doboare şi să mă prăpădească, dar eu nu părăsesc poruncile Tale.


verso 88

Înviorează-mă după bunătatea Ta, ca să păzesc învăţăturile gurii Tale!


verso 89

Cuvîntul Tău, Doamne, dăinuieşte în veci în ceruri.


verso 90

Credincioşia ta ţine din neam în neam; Tu ai întemeiat pămîntul, şi el rămîne tare.


verso 91

După legile Tale stă în picioare totul astăzi, căci toate lucrurile Îţi sînt supuse.


verso 92

Dacă n`ar fi fost Legea Ta desfătarea mea, aş fi pierit în ticăloşia mea.


verso 93

Niciodată nu voi uita poruncile Tale, căci prin ele mă înviorezi.


verso 94

Al Tău sînt: mîntuieşte-mă! Căci caut poruncile Tale.


verso 95

Nişte răi mă aşteaptă ca să mă piardă; dar eu iau aminte la învăţăturile Tale.


verso 96

Văd că tot ce este desăvîrşit are margini: poruncile Tale însă sînt fără margini.


verso 97

Cît de mult iubesc Legea Ta! Toată ziua mă gîndesc la ea.


verso 98

Poruncile Tale mă fac mai înţelept decît vrăjmaşii mei, căci totdeauna le am cu mine.


verso 99

Sînt mai învăţat decît toţi învăţătorii mei, căci mă gîndesc la învăţăturile Tale.


verso 100

Am mai multă pricepere decît bătrînii, căci păzesc poruncile Tale.


verso 101

Îmi ţin piciorul departe de orice drum rău, ca să păzesc Cuvîntul Tău.


verso 102

Nu mă depărtez de legile Tale, căci Tu mă înveţi.


verso 103

Ce dulci sînt cuvintele Tale pentru cerul gurii mele! Mai dulci decît mierea în gura mea!


verso 104

Prin poruncile Tale mă fac mai priceput, deaceea urăsc orice cale a minciunii.


verso 105

Cuvîntul Tău este o candelă pentru picioarele mele, şi o lumină pe cărarea mea.


verso 106

Jur, -şi mă voi ţinea de jurămînt, -că voi păzi legile Tale cele drepte.


verso 107

Sînt foarte amărît: înviorează-mă, Doamne, după Cuvîntul Tău!


verso 108

Primeşte, Doamne, simţimintele pe cari le spune gura mea, şi învaţă-mă legile Tale!


verso 109

Viaţa îmi este necurmat în primejdie, şi totuş nu uit Legea Ta.


verso 110

Nişte răi îmi întind curse, dar eu nu mă rătăcesc dela poruncile Tale.


verso 111

Învăţăturile Tale sînt moştenirea mea de veci, căci ele sînt bucuria inimii mele.


verso 112

Îmi plec inima să împlinesc orînduirile Tale, totdeauna şi pînă la sfîrşit.


verso 113

Urăsc pe oamenii nehotărîţi, dar iubesc Legea Ta.


verso 114

Tu eşti adăpostul şi scutul meu; eu nădăjduiesc în făgăduinţa Ta.


verso 115

Depărtaţi-vă de mine, răilor, ca să păzesc poruncile Dumnezeului meu!


verso 116

Sprijineşte-mă, după făgăduinţa Ta, ca să trăiesc, şi nu mă lăsa de ruşine în nădejdea mea!


verso 117

Fii sprijinul meu, ca să fiu scăpat, şi să mă veselesc neîncetat de orînduirile Tale!


verso 118

Tu dispreţuieşti pe toţi ceice se depărtează de orînduirile Tale, căci înşelătoria lor este zădarnică.


verso 119

Ca spuma iei pe toţi cei răi de pe pămînt: de aceea eu iubesc învăţăturile Tale.


verso 120

Mi se înfioară carnea de frica Ta, şi mă tem de judecăţile Tale.


verso 121

Păzesc legea şi dreptatea: nu mă lăsa în voia asupritorilor mei!


verso 122

Ia supt ocrotirea Ta binele robului Tău, şi nu mă lăsa apăsat de nişte îngîmfaţi!


verso 123

Mi se topesc ochii după mîntuirea Ta, şi după făgăduinţa Ta cea dreaptă.


verso 124

Poartă-Te cu robul Tău după bunătatea Ta, şi învaţă-mă orînduirile Tale!


verso 125

Eu sînt robul tău; dă-mi pricepere, ca să cunosc învăţăturile Tale.


verso 126

Este vremea ca Domnul să lucreze: căci ei calcă Legea Ta.


verso 127

De aceea, eu iubesc poruncile Tale, mai mult de cît aurul, da, mai mult decît aurul curat:


verso 128

De aceea găsesc drepte toate poruncile Tale, şi urăsc orice cale a minciunii.


verso 129

Învăţăturile Tale sînt minunate: de aceea le păzeşte sufletul meu.


verso 130

Descoperirea cuvintelor Tale dă lumină, dă pricepere celor fără răutate.


verso 131

Deschid gura şi oftez, căci sînt lacom după poruncile Tale.


verso 132

Întoarce-Ţi Faţa spre mine, şi ai milă de mine, după obiceiul Tău faţă de ceice iubesc Numele Tău!


verso 133

Întăreşte-mi paşii în Cuvîntul Tău, şi nu lăsa nici o nelegiuire să stăpînească peste mine!


verso 134

Izbăveşte-mă de asuprirea oamenilor, ca să păzesc poruncile Tale!


verso 135

Fă să strălucească Faţa Ta peste robul Tău, şi învaţă-mă orînduirile Tale!


verso 136

Ochii îmi varsă şiroaie de ape, pentrucă Legea Ta nu este păzită.


verso 137

Tu eşti drept, Doamne, şi judecăţile Tale sînt fără prihană.


verso 138

Tu Îţi întemeiezi învăţăturile pe dreptate, şi pe cea mai mare credincioşie.


verso 139

Rîvna mea mă mănîncă, pentru că protivnicii mei uită cuvintele Tale.


verso 140

Cuvîntul Tău este cu totul încercat, şi robul Tău îl iubeşte.


verso 141

Sînt mic şi dispreţuit, dar nu uit poruncile Tale.


verso 142

Dreptatea Ta este o dreptate vecinică, şi Legea Ta este adevărul.


verso 143

Necazul şi strîmtorarea mă ajung, dar poruncile Tale sînt desfătarea mea.


verso 144

Învăţăturile Tale sînt drepte pe vecie: dă-mi pricepere, ca să trăiesc!


verso 145

Te chem din toată inima mea: ascultă-mă, Doamne, ca să păzesc orînduirile Tale.


verso 146

Te chem: mîntuieşte-mă, ca să păzesc învăţăturile Tale!


verso 147

O iau înaintea zorilor şi strig; nădăjduiesc în făgăduinţele Tale.


verso 148

O iau înaintea străjilor de noapte, şi deschid ochii, ca să mă gîndesc adînc la Cuvîntul Tău.


verso 149

Ascultă-mi glasul, după bunătatea Ta: înviorează-mă, Doamne, după judecata ta!


verso 150

Se apropie ceice urmăresc mişelia, şi se depărtează de Legea Ta.


verso 151

Dar Tu eşti aproape, Doamne, şi toate poruncile Tale sînt adevărul.


verso 152

De multă vreme ştiu din învăţăturile Tale, că le-ai aşezat pentru totdeauna.


verso 153

Vezi-mi ticăloşia, şi izbăveşte-mă, căci nu uit Legea Ta.


verso 154

Apără-mi pricina, şi răscumpără-mă, înviorează-mă după făgăduinţa Ta.


verso 155

Mîntuirea este departe de cei răi, căci ei nu caută orînduirile Tale.


verso 156

Mari sînt îndurările Tale, Doamne! Înviorează-mă după judecăţile Tale!


verso 157

Mulţi sînt prigonitorii şi protivnicii mei, dar nu mă depărtez de învăţăturile Tale.


verso 158

Văd cu scîrbă pe cei necredincioşi Ţie, cari nu păzesc Cuvîntul Tău.


verso 159

Vezi cît de mult iubesc eu poruncile Tale: înviorează-mă, Doamne, după bunătatea Ta!


verso 160

Temelia Cuvîntului Tău este adevărul, şi toate legile Tale cele drepte sînt vecinice.


verso 161

Nişte voievozi mă prigonesc fără temei, dar inima mea nu tremură decît de cuvintele Tale.


verso 162

Mă bucur de Cuvîntul Tău, ca cel ce găseşte o mare pradă.


verso 163

Urăsc şi nu pot suferi minciuna, dar iubesc Legea Ta.


verso 164

De şapte ori pe zi Te laud, din pricina legilor Tale celor drepte.


verso 165

Multă pace au ceice iubesc Legea Ta, şi nu li se întîmplă nicio nenorocire.


verso 166

Eu nădăjduiesc în mîntuirea Ta, Doamne, şi împlinesc poruncile Tale.


verso 167

Sufletul meu ţine învăţăturile Tale, şi le iubesc mult de tot!


verso 168

Păzesc poruncile şi învăţăturile Tale, căci toate căile mele sînt înaintea Ta.


verso 169

Să ajungă strigătul meu pînă la Tine, Doamne! Dă-mi pricepere, după făgăduinţa Ta.


verso 170

Să ajungă cererea mea pînă la Tine! Izbăveşte-mă, după făgăduinţa Ta!


verso 171

Buzele mele să vestească lauda Ta, căci Tu mă înveţi orînduirile Tale!


verso 172

Să cînte limba mea Cuvîntul Tău, căci toate poruncile Tale sînt drepte!


verso 173

Mîna Ta să-mi fie într`ajutor, căci am ales poruncile Tale.


verso 174

Suspin după mîntuirea Ta, Doamne, şi Legea Ta este desfătarea mea.


verso 175

Să-mi trăiască sufletul şi să Te laude, şi judecăţile Tale să mă sprijinească!


verso 176

Rătăcesc ca o oaie pierdută: caută pe robul Tău, căci nu uit poruncile Tale.

Capítulos:


Libros