Psalmii

Psalmul 72


Capitole:


versetul 1

(Un psalm al lui Solomon.) Dumnezeule, dă judecăţile Tale împăratului, şi dă dreptatea Ta fiului împăratului!


versetul 2

Şi el va judeca pe poporul Tău cu dreptate, şi pe nenorociţii Tăi cu nepărtinire.


versetul 3

Munţii vor aduce pace poporului, şi dealurile de asemenea, ca urmare a dreptăţii Tale.


versetul 4

El va face dreptate nenorociţilor poporului, va scăpa pe copiii săracului, şi va zdrobi pe asupritor.


versetul 5

Aşa că se vor teme de Tine, cît va fi soarele, şi cît se va arăta luna, din neam în neam;


versetul 6

va fi ca o ploaie, care cade pe un pămînt cosit, ca o ploaie repede, care udă cîmpia.


versetul 7

În zilele lui va înflori cel neprihănit, şi va fi belşug de pace pînă nu va mai fi lună.


versetul 8

El va stăpîni dela o mare la alta, şi dela Rîu pînă la marginile pămîntului.


versetul 9

Locuitorii pustiei îşi vor pleca genunchiul înaintea lui, şi vrăjmaşii vor linge ţărîna.


versetul 10

Împăraţii Tarsisului şi ai ostroavelor vor plăti biruri, împăraţii Sebei şi Sabei vor aduce daruri.


versetul 11

Da, toţi împăraţii se vor închina înaintea lui, toate neamurile îi vor sluji.


versetul 12

Căci el va izbăvi pe săracul care strigă, şi pe nenorocitul, care n`are ajutor.


versetul 13

Va avea milă de cel nenorocit şi de cel lipsit, şi va scăpa viaţa săracilor;


versetul 14

îi va izbăvi de apăsare şi de silă, şi sîngele lor va fi scump înaintea lui.


versetul 15

Ei vor trăi, şi -i vor da aur din Seba; se vor ruga neîncetat pentru el, şi -l vor binecuvînta în fiecare zi.


versetul 16

Va fi belşug de grîu în ţară, pînă în vîrful munţilor, şi spicele lor se vor clătina ca şi copacii din Liban; oamenii vor înflori în cetăţi ca iarba pămîntului.


versetul 17

Numele lui va dăinui pe vecie: cît soarele îi va ţinea numele. Cu el se vor binecuvînta unii pe alţii, şi toate neamurile îl vor numi fericit.


versetul 18

Binecuvîntat să fie Domnul, Dumnezeul lui Israel, singurul care face minuni!


versetul 19

Binecuvîntat să fie în veci slăvitul Lui Nume! Tot pămîntul să se umple de slava Lui! Amin! Amin!


versetul 20

Sfîrşitul rugăciunilor lui David, fiul lui Isai.

Capitole:


Cărți