Judecătorii

capitolul 13


Capitole:


versetul 1

Copiii lui Israel au făcut iarăş ce nu plăcea Domnului; şi Domnul i -a dat în mînile Filistenilor, timp de patruzeci de ani.


versetul 2

Era un om în Ţorea, din familia Daniţilor, care se chema Manoah. Nevastă-sa era stearpă, şi nu năştea.


versetul 3

Îngerul Domnului S`a arătat femeii, şi i -a zis: „Iată că tu eşti stearpă, şi n`ai copii; dar vei rămînea însărcinată, şi vei naşte un fiu.


versetul 4

Acum ia bine seama, să nu bei nici vin, nici băutură tare, şi să nu mănînci nimic necurat.


versetul 5

Căci vei rămînea însărcinată, şi vei naşte un fiu. Briciul nu va trece peste capul lui, pentrucă acest copil va fi închinat lui Dumnezeu din pîntecele mamei lui; şi el va începe să izbăvească pe Israel din mîna Filistenilor.”


versetul 6

Femeia s`a dus şi a spus bărbatului ei: „Un om al lui Dumnezeu a venit la mine, şi avea înfăţişarea unui înger al lui Dumnezeu, o înfăţişare înfricoşată. Nu l-am întrebat de unde este, şi nici nu mi -a spus care -i este numele.


versetul 7

Dar mi -a zis: „Tu vei rămînea însărcinată, şi vei naşte un fiu; şi acum să nu bei nici vin nici băutură tare, şi să nu mănînci nimic necurat, pentrucă acest copil va fi închinat lui Dumnezeu din pîntecele maicii lui, pînă în ziua morţii lui”.


versetul 8

Manoah a făcut Domnului următoarea rugăciune: „Doamne, Te rog, să mai vină odată la noi omul lui Dumnezeu pe care l-ai trimes, şi să ne înveţe ce să facem pentru copilul care se va naşte!”


versetul 9

Dumnezeu a ascultat rugăciunea lui Manoah, şi Îngerul lui Dumnezeu a venit iarăş la femeie. Ea şedea într`un ogor, şi Manoah, bărbatul ei, nu era cu ea.


versetul 10

Ea a alergat repede să dea de veste bărbatului ei, şi i -a zis: „Iată că omul care venise în cealaltă zi la mine, mi s`a arătat iarăş”.


versetul 11

Manoah s`a sculat, a mers după nevastă-sa, s`a dus la omul acela, şi i -a zis: „Tu ai vorbit femeii acesteia?” El a răspuns: „Eu”.


versetul 12

Manoah a zis: „Acum, dacă se va împlini cuvîntul Tău, ce va trebui să păzim cu privire la copil, şi ce va fi de făcut?”


versetul 13

Îngerul Domnului a răspuns lui Manoah: „Femeia să se ferească de tot ce i-am spus.


versetul 14

Să nu guste niciun rod din viţă, să nu bea nici vin, nici băutură tare, şi să nu mănînce nimic necurat; să păzească tot ce i-am poruncit.”


versetul 15

Manoah a zis Îngerului Domnului: „Îngăduieşte-mi să Te opresc, şi să-Ţi pregătesc un ied”.


versetul 16

Îngerul Domnului a răspuns lui Manoah: „Chiar dacă M`ai opri, n`aş mînca din bucatele tale; dar dacă vrei să aduci o ardere de tot, s`o aduci Domnului”. Manoah nu ştia că este Îngerul Domnului.


versetul 17

Şi Manoah a zis Îngerului Domnului: „Care-Ţi este numele, ca să-Ţi aducem slavă, cînd se va împlini cuvîntul Tău?”


versetul 18

Îngerul Domnului i -a răspuns: „Pentruce Îmi ceri Numele? El este minunat.”


versetul 19

Manoah a luat iedul şi darul de mîncare, şi a adus jertfă Domnului pe stîncă. S`a făcut o minune, în timp ce Manoah şi nevastă-sa priveau.


versetul 20

Pe cînd flacăra se suia de pe altar spre cer, Îngerul Domnului S`a suit în flacăra altarului. Văzînd lucrul acesta, Manoah şi nevastă-sa au căzut cu faţa la pămînt.


versetul 21

Îngerul Domnului nu S`a mai arătat lui Manoah şi nevestei lui. Atunci Manoah a înţeles că este Îngerul Domnului,


versetul 22

şi a zis nevestei sale: „Vom muri, căci am văzut pe Dumnezeu.”


versetul 23

Nevastă-sa i -a răspuns: „Dacă ar fi vrut Domnul să ne omoare, n`ar fi primit din mînile noastre arderea de tot şi darul de mîncare, nu ne-ar fi arătat toate acestea, şi nu ne-ar fi făcut să auzim acum asemenea lucruri”.


versetul 24

Femeia a născut un fiu, şi i -a pus numele Samson. Copilul a crescut, şi Domnul l -a binecuvîntat.


versetul 25

Şi Duhul Domnului a început să -l mişte la Mahane-Dan, între Ţorea şi Eştaol.

Capitole:


Cărți