Faptele apostolilor

capitolul 11


Capitole:


versetul 1

Apostolii şi fraţii, cari erau în Iudea, au auzit că şi Neamurile au primit Cuvîntul lui Dumnezeu.


versetul 2

Şi cînd s`a suit Petru la Ierusalim, îl mustrau cei tăiaţi împrejur,


versetul 3

şi ziceau: „Ai intrat în casă la nişte oameni netăiaţi împrejur, şi ai mîncat cu ei.”


versetul 4

Petru a început să le spună pe rînd cele întîmplate. El a zis:


versetul 5

„Eram în cetatea Iope; şi, pe cînd mă rugam, am căzut într`o răpire sufletească, şi am avut o vedenie: un vas ca o faţă de masă mare, legată cu cele patru colţuri, se cobora din cer, şi a venit pînă la mine.


versetul 6

Cînd m`am uitat în ea, am văzut dobitoacele cu patru picioare de pe pămînt, fiarele, tîrîtoarele şi păsările cerului.


versetul 7

Şi am auzit un glas, care mi -a zis: ,Petre, scoală-te, taie şi mănînîncă.`


versetul 8

Dar eu am răspuns: ,Nicidecum, Doamne, căci nimic spurcat sau necurat n`a intrat vreodată în gura mea.`


versetul 9

Şi glasul mi -a zis a doua oară din cer: ,Ce a curăţit Dumnezeu, să nu numeşti spurcat.`


versetul 10

Lucrul acesta s`a făcut de trei ori; apoi toate au fost ridicate iarăş în cer.


versetul 11

Şi iată că îndată, trei oameni trimeşi din Cezarea la mine, au stătut la poarta casei, în care eram.


versetul 12

Duhul mi -a spus să plec cu ei, fără să fac vreo deosebire. Aceşti şase fraţi m`au însoţit şi ei, şi am intrat în casa omului.


versetul 13

El ne -a istorisit cum a văzut în casa lui pe înger stînd înaintea lui, şi zicîndu -i: ,Trimete la Iope, şi cheamă pe Simon, zis şi Petru,


versetul 14

care-ţi va spune cuvinte prin cari vei fi mîntuit tu şi toată casa ta.`


versetul 15

Şi, cum am început să vorbesc, Duhul Sfînt S`a pogorît peste ei ca şi peste noi la început.


versetul 16

Şi mi-am adus aminte de vorba Domnului, cum a zis: ,Ioan a botezat cu apă, dar voi veţi fi botezaţi cu Duhul Sfînt.`


versetul 17

Deci, dacă Dumnezeu le -a dat acelaş dar, ca şi nouă, cari am crezut în Domnul Isus Hristos, cine eram eu să mă împotrivesc lui Dumnezeu?”


versetul 18

Dupăce au auzit aceste lucruri, s`au potolit, au slăvit pe Dumnezeu, şi au zis: „Dumnezeu a dat deci şi Neamurilor pocăinţă, ca să aibă viaţa.”


versetul 19

Ceice se împrăştiaseră, din pricina prigonirii întîmplate cu prilejul lui Ştefan, au ajuns pînă în Fenicia, în Cipru şi în Antiohia, şi propovăduiau Cuvîntul numai Iudeilor.


versetul 20

Totuş printre ei au fost cîţiva oameni din Cipru şi din Cirena, cari au venit în Antiohia, au vorbit şi Grecilor, şi le-au propovăduit Evanghelia Domnului Isus.


versetul 21

Mîna Domnului era cu ei, şi un mare număr de oameni au crezut şi s`au întors la Domnul.


versetul 22

Vestea despre ei a ajuns la urechile Bisericii din Ierusalim, şi au trimes pe Barnaba pînă la Antiohia.


versetul 23

Cînd a ajuns el, şi a văzut harul lui Dumnezeu, s`a bucurat, şi i -a îndemnat pe toţi să rămînă cu inimă hotărîtă alipiţi de Domnul.


versetul 24

Căci Barnaba era un om de bine, plin de Duhul Sfînt şi de credinţă. Şi destul de mult norod s`a adaos la Domnul.


versetul 25

Barnaba s`a dus apoi la Tars, ca să caute pe Saul;


versetul 26

şi, cînd l -a găsit, l -a adus la Antiohia. Un an întreg, au luat parte la adunările Bisericii, şi au învăţat pe mulţi oameni. Pentru întîiaş dată, ucenicilor li s`a dat numele de creştini în Antiohia.


versetul 27

În vremea aceea, s`au pogorît nişte prooroci din Ierusalim la Antiohia.


versetul 28

Unul din ei, numit Agab, s`a sculat şi a vestit, prin Duhul, că va fi o foamete mare în toată lumea. Şi a fost, în adevăr, în zilele împăratului Claudiu.


versetul 29

Ucenicii au hotărît să trimeată, fiecare după puterea lui, un ajutor fraţilor, cari locuiau în Iudea,


versetul 30

ceeace au şi făcut; şi au trimes acest ajutor la presbiteri (Sau: bătrîni.) prin mîna lui Barnaba şi a lui Saul.

Capitole:


Cărți