Exodul

capitolul 24


Capitole:


versetul 1

Dumnezeu a zis lui Moise: „Suie-te la Domnul, tu şi Aaron, Nadab şi Abihu, şi şaptezeci de bătrîni ai lui Israel, şi să vă închinaţi de departe, aruncîndu-vă cu faţa la pămînt.


versetul 2

Numai Moise să se apropie de Domnul; ceilalţi să nu se apropie şi poporul să nu se suie cu el.”


versetul 3

Moise a venit şi a spus poporului toate cuvintele Domnului şi toate legile. Tot poporul a răspuns într`un glas: „Vom face tot ce a zis Domnul.”


versetul 4

Moise a scris toate cuvintele Domnului. Apoi s`a sculat dis de dimineaţă, a zidit un altar la poalele muntelui, şi a ridicat douăsprezece pietre pentru cele douăsprezece seminţii ale lui Israel.


versetul 5

A trimes pe nişte tineri dintre copiii lui Israel, să aducă Domnului arderi-de-tot, şi să junghie tauri ca jertfe de mulţămire.


versetul 6

Moise a luat jumătate din sînge, şi l -a pus în străchini, iar cealaltă jumătate a stropit -o pe altar.


versetul 7

A luat cartea legămîntului, şi a citit -o în faţa poporului. Ei au zis: „Vom face şi vom asculta tot ce a zis Domnul.”


versetul 8

Moise a luat sîngele, şi a stropit poporul, zicînd: „Iată sîngele legămîntului, pe care l -a făcut Domnul cu voi pe temeiul tuturor acestor cuvinte.”


versetul 9

Moise s`a suit împreună cu Aaron, Nadab şi Abihu, şi cu şaptezeci de bătrîni ai lui Israel.


versetul 10

Ei au văzut pe Dumnezeul lui Israel; subt picioarele Lui era un fel de lucrare de safir străveziu, întocmai ca cerul în curăţia lui.


versetul 11

El nu Şi -a întins mîna împotriva aleşilor copiilor lui Israel. Ei au văzut pe Dumnezeu, şi totuş au mîncat şi au băut.


versetul 12

Domnul a zis lui Moise: „Suie-te la Mine pe munte, şi rămîi acolo. Eu îţi voi da nişte table de piatră cu Legea şi poruncile, pe cari le-am scris pentru învăţătura lor.”


versetul 13

Moise s`a sculat, împreună cu Iosua, care -i slujea: şi Moise s`a suit pe muntele lui Dumnezeu.


versetul 14

El a zis bătrînilor: „Aşteptaţi-ne aici, pînă ne vom întoarce la voi. Iată, Aaron şi Hur vor rămînea cu voi; dacă va avea cineva vreo neînţelegere, să meargă la ei.”


versetul 15

Moise s`a suit pe munte, şi norul a acoperit muntele.


versetul 16

Slava Domnului s`a aşezat pe muntele Sinai, şi norul l -a acoperit timp de şase zile. În ziua a şaptea, Domnul a chemat pe Moise din mijlocul norului.


versetul 17

Înfăţişarea slavei Domnului era ca un foc mistuitor pe vîrful muntelui, înaintea copiilor lui Israel.


versetul 18

Moise a intrat în mijlocul norului, şi s`a suit pe munte. Moise a rămas pe munte patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi.

Capitole:


Cărți