Faptele Apostolilor

4. fejezet


Fejezetek:


Petru și Ioan înaintea Sinedriului


1. vers

În timp ce Petru și Ioan vorbeau oamenilor, câțiva preoți, șeful gărzilor de la Templu și câțiva saduchei au venit la ei.


2. vers

Ei erau supărați din cauză că, învățându-i pe oameni despre Isus, Petru și Ioan afirmau că morții vor învia.


3. vers

Atunci i-au arestat și i-au ținut în închisoare până a doua zi, căci era deja seară.


4. vers

Dar mulți dintre cei care au auzit mesajul lor au crezut și numărul credincioșilor a crescut la circa cinci mii.


5. vers

În ziua următoare, conducătorii iudei, bătrânii și învățătorii Legii s-au adunat la Ierusalim.


6. vers

Acolo se aflau și marele preot Ana, Caiafa, Ioan, Alexandru și toți cei care proveneau din familia marilor preoți.


7. vers

Ei i-au adus pe Petru și Ioan, i-au pus în mijlocul lor și au început să-i întrebe: „Cu ce putere și cu a cui autoritate ați vindecat acest om infirm?“


8. vers

Atunci Petru, plin de Duhul Sfânt, le-a spus: „Conducători ai poporului și bătrâni ai lui Israel!


9. vers

Ne întrebați astăzi despre binele pe care i l-am făcut acestui om infirm și cum a fost acesta vindecat.


10. vers

Voi și tot poporul Israel trebuie să știți aceasta: am făcut-o cu puterea lui Isus Cristos din Nazaret, Cel pe care voi L-ați răstignit, dar pe care Dumnezeu L-a înviat dintre cei morți. Mulțumită lui Isus acest om stă înaintea voastră pe deplin sănătos.


11. vers

Isus este

«Piatra pe care voi, zidarii, ați respins-o,
    dar care a devenit
        piatra cea mai importantă a clădirii.»
            (Psalmul 118.22)


12. vers

Isus este singurul care poate să mântuiască. Numele Lui este singura putere dată omenirii prin care putem fi mântuiți.“


13. vers

Conducătorii iudei și-au dat seama că Petru și Ioan erau oameni simpli, fără școală, dar i-au văzut vorbind cu îndrăzneală, și aceasta i-a uimit. Apoi și-au dat seama că Petru și Ioan fuseseră cu Isus.


14. vers

Și nu au putut să spună nimic pentru că omul care fusese vindecat era chiar acolo, cu ei.


15. vers

Conducătorii iudei le-au poruncit să iasă puțin afară. Apoi au vorbit între ei:


16. vers

„Ce să facem cu acești oameni? Toți locuitorii din Ierusalim știu că au făcut o mare minune, iar noi nu putem nega acest lucru.


17. vers

Putem în schimb să-i amenințăm, cerându-le să nu mai vorbească și altora despre Isus, astfel încât vestea aceasta să nu se răspândească mai departe printre oameni.“


18. vers

Conducătorii iudei i-au chemat pe apos- toli înăuntru și le-au poruncit să nu mai spună nimic și să nu mai învețe pe oameni în Numele lui Isus.


19. vers

Dar Petru și Ioan le-au răspuns: „Voi ce credeți că este drept să facem înaintea lui Dumnezeu: să ascultăm de voi sau de El?


20. vers

Căci este cu neputință să nu vorbim despre ceea ce am văzut și am auzit.“


21. vers

Conducătorii iudei nu știau cum să-i pedepsească pe apostoli, pentru că toți oamenii Îl lăudau pe Dumnezeu pentru ce se întâmplase.


22. vers

(Omul care fusese vindecat prin această minune avea mai mult de patruzeci de ani.) Așa că ei i-au amenințat din nou pe apostoli; apoi i-au lăsat să plece.


Rugăciunea celor credincioși


23. vers

După ce li s-a dat drumul, Petru și Ioan s-au întors la ai lor și le-au povestit tot ce le spuseseră marii preoți și conducătorii bătrâni.


24. vers

Când a auzit grupul de credincioși aceste lucruri, s-au rugat cu toții, într-un gând, lui Dumnezeu: „Stăpâne, Tu ai făcut cerul, pământul, mările și tot ce este în ele.


25. vers

Strămoșul nostru, David, slujitorul Tău, cu ajutorul Duhului Sfânt, a scris:

«Pentru ce strigă națiunile,
    și de ce fac popoarele lumii
        planuri zadarnice împotriva Mea?


26. vers

Împărații lumii s-au pregătit de luptă
    și toți conducătorii s-au unit
        împotriva Domnului
    și împotriva Cristosului Său.»
        (Psalmul 2.1–2)


27. vers

Da, aceasta s-a întâmplat când Irod și Pilat din Pont s-au unit cu neevreii și cu poporul Israel împotriva Slujitorului Tău cel sfânt, Isus, pe care Tu L-ai ales să fie Cristosul.


28. vers

Ei s-au unit ca să facă ceea ce Tu, prin puterea și voia Ta, hotărâseși mai dinainte că se va întâmpla.


29. vers

Ascultă, Doamne, acum amenințările lor și dă putere slujitorilor Tăi să proclame Cuvântul Tău cu toată îndrăzneala


30. vers

în timp ce îi vindeci pe cei bolnavi și se fac semne și minuni în Numele Slujitorului Tău cel sfânt, Isus.“


31. vers

Când au terminat rugăciunea, locul unde erau adunați s-a cutremurat. Cu toții au fost umpluți cu Duhul Sfânt și proclamau Cuvântul lui Dumnezeu cu îndrăzneală.


Dragostea credincioșilor


32. vers

Toți credincioșii gândeau și simțeau la fel. Nici unul nu spunea că lucrurile sale erau doar ale lui, ci împărțeau totul între ei.


33. vers

Apostolii mărturiseau cu putere despre învierea Domnului Isus. Și Dumnezeu îi binecuvânta pe toți.


34. vers

Nimeni dintre cei credincioși nu ducea lipsă de ceva, căci cei care aveau case sau pământuri le vindeau.


35. vers

Banii obținuți astfel îi aduceau apostolilor și erau împărțiți astfel încât fiecare să aibă cele necesare.


36. vers

Unul dintre credincioși se numea Iosif, dar apostolii i-au spus Barnaba (nume care, tradus, înseamnă „fiul mângâierii“). El era levit și se născuse în Cipru.


37. vers

Iosif avea un ogor. El l-a vândut, apoi a adus banii și i-a dat apostolilor.

Fejezetek:


Könyvek