Iov
30. fejezet
1. vers
Şi acum!… Am ajuns de rîsul celor mai tineri de cît mine, pe ai căror părinţi nu -i socoteam vrednici să -i pun printre cînii turmei mele.
2. vers
Dar la ce mi-ar fi folosit puterea mînilor lor, cînd ei nu erau în stare să ajungă la bătrîneţă?
3. vers
Sfrijiţi de sărăcie şi foame, fug în locuri uscate, de multă vreme părăsite şi pustii.
4. vers
Smulg ierburile sălbatice de lîngă copăcei, şi n`au ca pîne de cît rădăcina de bucsau.
5. vers
Sînt izgoniţi din mijlocul oamenilor, strigă lumea după ei ca după nişte hoţi.
6. vers
Locuiesc în văi îngrozitoare, în peşterile pămîntului şi în stînci.
7. vers
Urlă printre stufişuri, şi se adună supt mărăcini.
8. vers
Fiinţe mîrşave şi dispreţuite, -sînt izgoniţi din ţară.
9. vers
Şi acum, astfel de oameni mă pun în cîntecele lor, am ajuns de batjocura lor.
10. vers
Mă urăsc, mă ocolesc, mă scuipă în faţă.
11. vers
Nu se mai sfiesc şi mă înjosesc, nu mai au niciun frîu înaintea mea.
12. vers
Ticăloşii aceştia se scoală la dreapta mea, şi îmi împing picioarele, şi îşi croiesc cărări împotriva mea ca să mă peardă.
13. vers
Îmi nimicesc cărarea şi lucrează ca să mă prăpădească, ei, cărora nimeni nu le-ar veni în ajutor.
14. vers
Ca printr`o largă spărtură străbat spre mine, se năpustesc supt pocnetul dărîmăturilor.
15. vers
Mă apucă groaza. Slava îmi este spulberată ca de vînt, ca un nor a trecut fericirea mea.
16. vers
Şi acum, mi se topeşte sufletul în mine, şi m`au apucat zilele suferinţei.
17. vers
Noaptea mă pătrunde şi-mi smulge oasele, durerea care mă roade nu încetează.
18. vers
De tăria suferinţei haina îşi pierde faţa, mi se lipeşte de trup ca o cămaşă.
19. vers
Dumnezeu m`a aruncat în noroi, şi am ajuns ca ţărîna şi cenuşa.
20. vers
Strig către Tine, şi nu-mi răspunzi; stau în picioare, şi nu mă vezi.
21. vers
Eşti fără milă împotriva mea, lupţi împotriva mea cu tăria mînii Tale.
22. vers
Mă ridici, îmi dai drumul pe vînt, şi mă nimiceşti cu suflarea furtunii.
23. vers
Căci ştiu că mă duci la moarte, în locul unde se întîlnesc toţi cei vii.
24. vers
Dar cel ce se prăbuşeşte nu-şi întinde mînile? Cel în nenorocire nu cere ajutor?
25. vers
Nu plîngeam eu pe cel amărît? N`avea inima mea milă de cel lipsit?
26. vers
Mă aşteptam la fericire, şi cînd colo, nenorocirea a venit peste mine; trăgeam nădejde de lumină, şi cînd colo, a venit întunerecul.
27. vers
Îmi ferb măruntaiele fără încetare, m`au apucat zilele de durere.
28. vers
Umblu înegrit, dar nu de soare. Mă scol în plină adunare, şi strig ajutor.
29. vers
Am ajuns frate cu şacalii, tovarăş cu struţii.
30. vers
Pielea mi se înegreşte şi cade, iar oasele îmi ard şi se usucă.
31. vers
Arfa mea s`a prefăcut în instrument de jale, şi cavalul meu scoate sunete plîngătoare.
Könyvek
