Iov

28. fejezet


Fejezetek:


1. vers

Argintul are o mină de unde se scoate, şi aurul are un loc de unde este scos ca să fie curăţit.


2. vers

Ferul se scoate din pămînt, şi piatra se topeşte ca să dea arama.


3. vers

Omul pune capăt întunerecului, cercetează, pînă în ţinuturile cele mai adînci, pietrele ascunse în negura şi în umbra morţii.


4. vers

Sapă o fîntînă departe de locurile locuite; picioarele nu -i mai sînt de ajutor, stă atîrnat şi se clatină, departe de locuinţele omeneşti.


5. vers

Pămîntul, de unde iese pînea, este răscolit în lăuntrul lui ca de foc,


6. vers

pietrele lui cuprind safir, şi în el se găseşte pulbere de aur.


7. vers

Pasărea de pradă nu -i cunoaşte cărarea. Ochiul vulturului n`a zărit -o,


8. vers

cele mai trufaşe dobitoace n`au călcat pe ea, şi leul n`a trecut niciodată pe ea.


9. vers

Omul îşi pune mîna pe stînca de cremene, şi răstoarnă munţii din rădăcină.


10. vers

Sapă şanţuri în stînci, şi ochiul lui priveşte tot ce este de preţ în ele.


11. vers

Opreşte curgerea apelor, şi scoate la lumină ce este ascuns.


12. vers

Dar înţelepciunea unde se găseşte? Unde este locuinţa priceperii?


13. vers

Omul nu -i cunoaşte preţul, ea nu se găseşte în pămîntul celor vii.


14. vers

Adîncul zice: ,Nu este în mine`, şi marea zice: ,Nu este la mine.`;


15. vers

Ea nu se dă în schimbul aurului curat, nu se cumpără cîntărindu-se cu argint;


16. vers

nu se cîntăreşte pe aurul din Ofir, nici pe onixul cel scump, nici pe safir.


17. vers

Nu se poate asemăna cu aurul, nici cu diamantul, nu se poate schimba cu un vas de aur ales.


18. vers

Mărgeanul şi cristalul nu sînt nimic pe lîngă ea: înţelepciunea preţuieşte mai mult decît mărgăritarele.


19. vers

Topazul din Etiopia nu este ca ea, şi aurul curat nu se cumpăneşte cu ea.


20. vers

De unde vine atunci înţelepciunea? Unde este locuinţa priceperii?


21. vers

Este ascunsă de ochii tuturor celor vii, este ascunsă de păsările cerului.


22. vers

Adîncul şi moartea zic: ,Noi am auzit vorbindu-se de ea.`


23. vers

Dumnezeu îi ştie drumul, El îi cunoaşte locuinţa.


24. vers

Căci El vede pînă la marginile pămîntului, zăreşte totul subt ceruri.


25. vers

Cînd a rînduit greutatea vîntului, şi cînd a hotărît măsura apelor,


26. vers

cînd a dat legi ploii, şi cînd a însemnat drumul fulgerului şi tunetului,


27. vers

atunci a văzut înţelepciunea şi a arătat -o, i -a pus temeliile şi a pus -o la încercare.


28. vers

Apoi a zis omului: ,Iată, frica de Domnul, aceasta este înţelepciunea; depărtarea de rău, este pricepere.`

Fejezetek:


Könyvek