Exodul

31. fejezet


Fejezetek:


1. vers

Domnul a vorbit lui Moise, şi a zis:


2. vers

„Să ştii că am ales pe Beţaleel, fiul lui Uri, fiul lui Hur, din seminţia lui Iuda.


3. vers

Lam umplut cu Duhul lui Dumnezeu, i-am dat un duh de înţelepciune, pricepere, şi ştiinţă pentru tot felul de lucrări,


4. vers

i-am dat putere să născocească tot felul de lucrări meşteşugite, să lucreze în aur, în argint şi în aramă,


5. vers

să sape în pietre şi să le lege, să lucreze în lemn, şi să facă tot felul de lucrări.


6. vers

Şi iată că i-am dat ca ajutor pe Oholiab, fiul lui Ahisamac, din seminţia lui Dan. Am dat pricepere în mintea tuturor celor ce sînt iscusiţi, ca să facă tot ce ţi-am poruncit:


7. vers

cortul întîlnirii, chivotul mărturiei, capacul ispăşirii care va fi deasupra lui, şi toate uneltele cortului;


8. vers

masa cu uneltele ei, sfeşnicul de aur curat cu toate uneltele lui, altarul tămîierii;


9. vers

altarul arderilor de tot cu toate uneltele lui, ligheanul cu piciorul lui;


10. vers

veşmintele pentru slujbă, veşmintele sfinte ale preotului Aaron, veşmintele fiilor lui pentru slujbele preoţeşti;


11. vers

untdelemnul pentru ungere, şi tămîia mirositoare pentru sfîntul locaş. Le vor face după toate poruncile, pe cari ţi le-am dat.”


12. vers

Domnul a vorbit lui Moise, şi a zis:


13. vers

„Vorbeşte copiilor lui Israel, şi spune-le: ,Să nu care cumva să nu ţineţi sabatele Mele, căci acesta va fi între Mine şi voi, şi urmaşii voştri, un semn după care se va cunoaşte că Eu sînt Domnul, care vă sfinţesc.


14. vers

Să ţineţi Sabatul, căci el va fi pentru voi ceva sfînt. Cine îl va călca, va fi pedepsit cu moartea; cine va face vreo lucrare în ziua aceasta, va fi nimicit din mijlocul poporului său.


15. vers

Să lucrezi şase zile; dar a şaptea este Sabatul, ziua de odihnă, închinată Domnului. Cine va face vreo lucrare în ziua Sabatului, va fi pedepsit cu moartea.


16. vers

Copiii lui Israel să păzească Sabatul, prăznuindu -l, ei şi urmaşii lor, ca un legămînt necurmat.


17. vers

Aceasta va fi între Mine şi copiii lui Israel un semn vecinic; căci în şase zile a făcut Domnul cerurile şi pămîntul, iar în ziua a şaptea S`a odihnit şi a răsuflat.”


18. vers

Cînd a isprăvit Domnul de vorbit cu Moise pe muntele Sinai, i -a dat cele două table ale mărturiei, table de piatră, scrise cu degetul lui Dumnezeu.

Fejezetek:


Könyvek