Matei

capítulo 5


Capítulos:


verso 1

Cînd a văzut Isus noroadele, S`a suit pe munte; şi dupăce a şezut jos, ucenicii Lui s`au apropiat de El.


verso 2

Apoi a început să vorbească şi să -i înveţe astfel:


verso 3

Ferice de cei săraci în duh, căci a lor este Împărăţia cerurilor!


verso 4

Ferice de ceice plîng, căci ei vor fi mîngîiaţi!


verso 5

Ferice de cei blînzi, căci ei vor moşteni pămîntul!


verso 6

Ferice de cei flămînzi şi însetaţi după neprihănire, căci ei vor fi săturaţi!


verso 7

Ferice de cei milostivi, căci ei vor avea parte de milă!


verso 8

Ferice de cei cu inima curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu!


verso 9

Ferice de cei împăciuitori, căci ei vor fi chemaţi fii ai lui Dumnezeu!


verso 10

Ferice de cei prigoniţi din pricina neprihănirii, căci a lor este Împărăţia cerurilor!


verso 11

Ferice va fi de voi cînd, din pricina Mea, oamenii vă vor ocărî, vă vor prigoni, şi vor spune tot felul de lucruri rele şi neadevărate împotriva voastră!


verso 12

Bucuraţi-vă şi veseliţi-vă, pentrucă răsplata voastră este mare în ceruri; căci tot aşa au prigonit pe proorocii, cari au fost înainte de voi.


verso 13

Voi sînteţi sarea pămîntului. Dar dacă sarea îşi pierde gustul, prin ce îşi va căpăta iarăş puterea de a săra? Atunci nu mai este bună la nimic decît să fie lepădată afară, şi călcată în picioare de oameni.


verso 14

Voi sînteţi lumina lumii. O cetate aşezată pe un munte, nu poate să rămînă ascunsă.


verso 15

Şi oamenii n`aprind lumina ca s`o pună supt obroc, ci o pun în sfeşnic, şi luminează tuturor celor din casă.


verso 16

Tot aşa să lumineze şi lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune, şi să slăvească pe Tatăl vostru, care este în ceruri.


verso 17

Să nu credeţi că am venit să stric Legea sau Proorocii; am venit nu să stric, ci să împlinesc.


verso 18

Căci adevărat vă spun, cîtă vreme nu va trece cerul şi pămîntul, nu va trece o iotă sau o frîntură de slovă din Lege, înainte ca să se fi întîmplat toate lucrurile.


verso 19

Aşa că, ori cine va strica una din cele mai mici din aceste porunci, şi va învăţa pe oameni aşa, va fi chemat cel mai mic în Împărăţia cerurilor; dar oricine le va păzi, şi va învăţa pe alţii să le păzească, va fi chemat mare în Împărăţia cerurilor.


verso 20

Căci vă spun că, dacă neprihănirea voastră nu va întrece neprihănirea cărturarilor şi a Fariseilor, cu niciun chip nu veţi intra în Împărăţia cerurilor.


verso 21

Aţi auzit că s`a zis celor din vechime: ,Să nu ucizi; oricine va ucide, va cădea supt pedeapsa judecăţii.`


verso 22

Dar Eu vă spun că ori şi cine se mînie pe fratele său, va cădea supt pedeapsa judecăţii; şi oricine va zice fratelui său: ,Prostule!` va cădea supt pedeapsa Soborului; iar oricine -i va zice: ,Nebunule`, va cădea supt pedeapsa focului gheenei.


verso 23

Aşa că, dacă îţi aduci darul la altar, şi acolo îţi aduci aminte că fratele tău are ceva împotriva ta,


verso 24

lasă-ţi darul acolo înaintea altarului, şi du-te întîi de împacă-te cu fratele tău; apoi vino de adu-ţi darul.


verso 25

Caută de te împacă de grab cu pîrîşul tău, cîtă vreme eşti cu el pe drum; ca nu cumva pîrîşul să te dea pe mîna judecătorului, judecătorul să te dea pe mîna temnicerului, şi să fii aruncat în temniţă.


verso 26

Adevărat îţi spun că nu vei ieşi deacolo pînă nu vei plăti cel din urmă bănuţ.”


verso 27

Aţi auzit că s`a zis celor din vechime: „Să nu preacurveşti.”


verso 28

Dar Eu vă spun că ori şi cine se uită la o femeie, ca s`o poftească, a şi preacurvit cu ea în inima lui.


verso 29

Dacă deci ochiul tău cel drept te face să cazi în păcat, scoate -l şi leapădă -l dela tine; căci este spre folosul tău să piară unul din mădularele tale, şi să nu-ţi fie aruncat tot trupul în gheenă.


verso 30

Dacă mîna ta cea dreaptă te face să cazi în păcat, taie -o şi leapădă -o dela tine; căci este spre folosul tău să piară unul din mădularele tale, şi să nu-ţi fie aruncat tot trupul în gheenă.


verso 31

S`a zis iarăş: „Oricine îşi va lăsa nevasta, să -i dea o carte de despărţire.”


verso 32

Dar Eu vă spun că ori şi cine îşi va lăsa nevasta, afară numai de pricină de curvie, îi dă prilej să preacurvească; şi cine va lua de nevastă pe cea lăsată de bărbat, preacurveşte.


verso 33

Aţi mai auzit iarăş că s`a zis celor din vechime: „Să nu juri strîmb; ci să împlineşti faţă de Domnul jurămintele tale.”


verso 34

Dar Eu vă spun: Să nu juraţi nicidecum; nici pe cer, pentru că este scaunul de domnie al lui Dumnezeu;


verso 35

nici pe pămînt, pentru că este aşternutul picioarelor Lui; nici pe Ierusalim, pentrucă este cetatea marelui Împărat.


verso 36

Să nu juri nici pe capul tău, căci nu poţi face un singur păr alb sau negru.


verso 37

Felul vostru de vorbire să fie: „Da, da; nu, nu”; ce trece peste aceste cuvinte, vine dela cel rău.


verso 38

Aţi auzit că s`a zis: „Ochi pentru ochi, şi dinte pentru dinte.”


verso 39

Dar Eu vă spun: Să nu vă împotriviţi celui ce vă face rău. Ci, oricui te loveşte peste obrazul drept, întoarce -i şi pe celalt.


verso 40

Orişicui vrea să se judece cu tine, şi să-ţi ia haina, lasă -i şi cămaşa.


verso 41

Dacă te sileşte cineva să mergi cu el o milă de loc, mergi cu el două.


verso 42

Celui ce-ţi cere, dă -i; şi nu întoarce spatele celui ce vrea să se împrumute dela tine.


verso 43

Aţi auzit că s`a zis: „Să iubeşti pe aproapele tău, şi să urăşti pe vrăjmaşul tău.”


verso 44

Dar Eu vă spun: Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvîntaţi pe cei ce vă blastămă, faceţi bine celorce vă urăsc, şi rugaţi-vă pentru ceice vă asupresc şi vă prigonesc,


verso 45

ca să fiţi fii ai Tatălui vostru care este în ceruri; căci El face să răsară soarele Său peste cei răi şi peste cei buni, şi dă ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi.


verso 46

Dacă iubiţi numai pe cei ce vă iubesc, ce răsplată mai aşteptaţi? Nu fac aşa şi vameşii?


verso 47

Şi dacă îmbrăţişaţi cu dragoste numai pe fraţii voştri, ce lucru neobicinuit faceţi? Oare păgînii nu fac la fel?


verso 48

Voi fiţi dar desăvîrşiţi, după cum şi Tatăl vostru cel ceresc este desăvîrşit.

Capítulos:


Libros