chapter 5
Oricine crede că Isus este Cristosul, a devenit copilul lui Dumnezeu. Și oricine-L iubește pe Tatăl, îl iubește și pe copilul Său.
Iată cum știm că-i iubim pe copiii lui Dumnezeu: prin dragostea față de Dumnezeu și prin împlinirea poruncilor Sale.
Prin împlinirea poruncilor, ne arătăm dragostea față de Dumnezeu. Iar poruncile Lui nu sunt prea grele.
Căci oricine devine copilul lui Dumnezeu învinge lumea. Iar ceea ce obține victoria asupra lumii este credința noastră.
Cine este cel care învinge lumea, dacă nu cel ce crede că Isus este Fiul lui Dumnezeu?
Isus Cristos este Cel ce a venit cu apă1 și sânge. Nu a venit numai cu apă, ci cu apă și cu sânge. Iar Duhul este Cel ce depune mărturie, fiindcă Duhul este adevărul.
Sunt trei cei care aduc mărturie:
Duhul, apa și sângele, trei martori cu aceeași mărturie.
Dacă acceptăm mărturia oamenilor, ar trebui să recunoaștem că mărturia lui Dumnezeu este și mai puternică. Iar mărturia lui Dumnezeu este despre Fiul Său.
Cine crede în Fiul lui Dumnezeu, are această mărturie în el însuși; cine nu crede cele spuse de Dumnezeu, L-a făcut mincinos, căci nu a crezut în mărturia pe care a depus-o Dumnezeu cu privire la Fiul Său.
Aceasta este mărturia: Dumnezeu ne-a dat viață eternă și această viață este în Fiul Său.
Cine are pe Fiul are viața. Însă cine nu-L are pe Fiul lui Dumnezeu nu are viața.
Vă scriu aceste lucruri vouă, celor care credeți în Numele Fiului lui Dumnezeu, ca să știți că aveți viață veșnică.
Cu această încredere ne putem apropia de Dumnezeu: dacă cerem ceva după voia Sa, El ne ascultă.
Și dacă știm că ne ascultă, orice am cere, putem considera că am și primit lucrurile pe care I le-am cerut.
Dacă cineva își vede fratele comițând un păcat care nu duce la moarte, să se roage pentru el și Dumnezeu îi va da ⸤fratelui⸥ viață. Este vorba despre viață pentru cei care fac un păcat care nu duce la moarte. Există păcat care duce la moarte. Și nu spun că ar trebui să se roage cu privire la un astfel de păcat.
Orice nedreptate este păcat. Totuși există și păcat care nu duce la moarte.
Noi știm că oricine a devenit copilul lui Dumnezeu nu mai continuă să păcătuiască. Cel născut din Dumnezeu îl ocrotește și Cel Rău nu-l poate atinge.
Noi știm că suntem ai lui Dumnezeu însă lumea întreagă este sub stăpânirea Celui Rău.
Dar noi știm că Fiul lui Dumnezeu a venit și ne-a dat pricepere ca să-L cunoaștem pe Cel Adevărat. Și noi suntem în Cel Adevărat prin Fiul Său, Isus Cristos. El este Dumnezeul Adevărat și viața eternă.
Copilașilor, feriți-vă de idoli!