2. Cronici

chapter 18


Chapters:


verse #1

Iosafat a avut bogăţii şi slavă din belşug, şi s`a încuscrit cu Ahab.


verse #2

După cîţiva ani, s`a pogorît la Ahab în Samaria. Ahab a tăiat pentru el şi pentru poporul care era cu el un mare număr de oi şi boi, şi l -a rugat să se suie la Ramot din Gallad.


verse #3

Ahab, împăratul lui Israel, a zis lui Iosafat, împăratul lui Iuda: „Vrei să vii cu mine la Ramot în Galaad?” Iosafat i -a răspuns: „Eu ca tine, şi poporul meu ca poporul tău, vom merge la luptă împotriva lui cu tine.”


verse #4

Apoi Iosafat a zis împăratului lui Israel: „Întreabă acum, te rog, cuvîntul Domnului.”


verse #5

Împăratul lui Israel a strîns pe prooroci, în număr de patru sute, şi le -a zis: „Să ne ducem la luptă împotriva Ramotului din Galaad, sau să-mi văd de treabă?” Şi ei au răspuns: „Suie-te, şi Dumnezeu o va da în mînile împăratului.”


verse #6

Dar Iosafat a zis: „Nu mai este aici nici un prooroc al Domnului, prin care să -L putem întreba?”


verse #7

Împăratul lui Israel a răspuns lui Iosafat: „Mai este un om prin care am putea să întrebăm pe Domnul; dar îl urăsc, căci nu-mi prooroceşte nimic bun, nu prooroceşte niciodată decît rău: este Mica, fiul lui Imla.” Şi Iosafat a zis: „Să nu vorbească aşa împăratul!”


verse #8

Atunci împăratul lui Israel a chemat un dregător, şi i -a zis: „Trimete să vină îndată Mica, fiul lui Imla.”


verse #9

Împăratul lui Israel şi Iosafat, împăratul lui Iuda, şedeau fiecare pe scaunul lui de domnie, îmbrăcaţi cu hainele lor împărăteşti; şedeau în locul de la intrarea porţii Samariei. Şi toţi proorocii prooroceau înaintea lor.


verse #10

Zedechia, fiul lui Chenaana, îşi făcuse nişte coarne de fer, şi a zis: „Aşa vorbeşte Domnul: „Cu aceste coarne, vei bate pe Sirieni pînă îi vei nimici.”


verse #11

Şi toţi proorocii au proorocit la fel, zicînd: „Suie-te la Ramot în Galaad, căci vei avea izbîndă şi Domnul o va da în mînile împăratului.”


verse #12

Solul care se dusese să cheme pe Mica, i -a vorbit aşa: „Iată, proorocii cu un gînd proorocesc de bine împăratului; cuvîntul tău să fie dar ca şi cuvîntul fiecăruia din ei! Vesteşte de bine!”


verse #13

Mica a răspuns: „Viu este Domnul că voi vesti ce va spune Dumnezeul meu.”


verse #14

Cînd a venit la împărat, împăratul i -a zis: „Mica, să ne ducem la luptă împotriva Ramotului din Galaad, sau să-mi văd de treabă?” El a răspuns: „Suiţi-vă! Căci veţi avea izbîndă, şi vor fi daţi în mînile voastre.”


verse #15

Şi împăratul i -a zis: „De cîte ori va trebui să te pun să juri că nu-mi vei spune decît adevărul în Numele Domnului?”


verse #16

Mica a răspuns: „Văd tot Israelul risipit pe munţi, ca nişte oi cari n`au păstor; şi Domnul a zis: „Oamenii aceştia n`au stăpîn, fiecare să se întoarcă în pace acasă!”


verse #17

Împăratul lui Israel a zis lui Iosafat: „Nu ţi-am spus eu? El nu-mi prooroceşte nimic bun, nu-mi prooroceşte decît rău.”


verse #18

Şi Mica a zis: „Ascultaţi dar cuvîntul Domnului! Am văzut pe Domnul stînd pe scaunul Său de domnie, şi toată oastea cerurilor stînd la dreapta şi la stînga Lui.


verse #19

Şi Domnul a zis: „Cine va amăgi pe Ahab, împăratul lui Israel, ca să se suie la Ramot în Galaad şi se peară acolo?” Au răspuns unul într`un fel, altul într`altul.


verse #20

Şi un duh a venit şi s`a înfăţişat înaintea Domnului, şi a zis: „Eu îl voi amăgi.” Domnul i -a zis: ,Cum?`


verse #21

,Voi ieşi,` a răspuns el, ,şi voi fi un duh de minciună în gura tuturor proorocilor lui.` Domnul a zis: „Îl vei amăgi, şi vei izbuti; ieşi, şi fă aşa.”


verse #22

Şi acum, iată că Domnul a pus un duh de minciună în gura proorocilor tăi cari sînt de faţă. Dar Domnul a vorbit rău împotriva ta.”


verse #23

Atunci Zedechia, fiul lui Chenaana, apropiindu-se, a lovit pe Mica peste obraz, şi a zis: „Pe ce drum a ieşit duhul Domnului din mine ca să-ţi vorbească?”


verse #24

Mica a răspuns: „Vei vedea în ziua cînd vei umbla, din odaie în odaie, ca să te ascunzi.”


verse #25

Împăratul lui Israel a zis: „Luaţi pe Mica, şi duceţi -l la Amon, căpetenia cetăţii, şi la Ioas, fiul împăratului.


verse #26

Şi spuneţi: „Aşa vorbeşte împăratul: „Băgaţi pe omul acesta în temniţă, şi hrăniţi -l cu pînea şi cu apa întristării, pînă mă voi întoarce în pace.”


verse #27

Şi Mica a zis: „Dacă te vei întoarce în pace, n`a vorbit Domnul prin mine!” Apoi a mai zis: „Voi, toate popoarele, auziţi!”


verse #28

Împăratul lui Israel şi Iosafat, împăratul lui Iuda, s`au suit la Ramot în Galaad.


verse #29

Împăratul lui Israel a zis lui Iosafat: „Vreau să-mi schimb hainele ca să mă duc la luptă; dar tu, îmbracă-te cu hainele tale.” Şi împăratul lui Israel şi -a schimbat hainele, şi s`au dus la luptă.


verse #30

Împăratul Siriei dăduse următoarea poruncă mai marilor peste carăle lui: „Să nu vă luptaţi nici cu cel mic nici cu cel mare, ci să vă luptaţi numai cu împăratul lui Israel.”


verse #31

Cînd au zărit mai marii carălor pe Iosafat, au zis: „Este împăratul lui Israel.” Şi l-au înconjurat ca să lupte cu el. Iosafat a scos un ţipăt. Domnul l -a ajutat, şi Dumnezeu i -a îndepărtat dela el.


verse #32

Mai marii carălor, văzînd că nu era împăratul lui Israel, s`au depărtat de el.


verse #33

Atunci un om a tras cu arcul la întîmplare, şi a lovit pe împăratul lui Israel între încheieturile armăturii. Împăratul a zis celui ce -i mîna carul: „Întoarce, şi scoate-mă din cîmpul de bătaie, căci sînt rănit.”


verse #34

Lupta a fost înverşunată în ziua aceea. Împăratul lui Israel a stat în car, în faţa Sirienilor, pînă seara, şi a murit pela apusul soarelui.

Chapters:


Books