Naum

1. fejezet


Fejezetek:

1 2 3


1. vers

Proorocie despre Ninive. Cartea Proorociei lui Naum, din Elcoş.


2. vers

Domnul este un Dumnezeu gelos şi răzbunător; Domnul Se răzbună şi este plin de mînie; Domnul Se răzbună pe protivnicii Lui, şi ţine mînie pe vrăjmaşii Lui.


3. vers

Domnul este îndelung răbdător, dar de o mare tărie; şi nu lasă nepedepsit pe cel rău. Domnul umblă în furtună şi în vîrtej, şi norii sînt praful picioarelor Lui.


4. vers

El mustră marea şi o usucă, face să sece toate rîurile; Basanul şi Carmelul tînjesc, şi floarea Libanului se vestejeşte.


5. vers

Se clatină munţii înaintea Lui, şi dealurile se topesc; se cutremură pămîntul înaintea Lui, lumea şi toţi locuitorii ei.


6. vers

Cine poate sta înaintea urgiei Lui? Şi cine poate ţinea piept mîniei Lui aprinse? Urgia Lui se varsă ca focul, şi se prăbuşesc stîncile înaintea Lui.


7. vers

Domnul este bun, El este un loc de scăpare în ziua necazului; şi cunoaşte pe cei ce se încred în El.


8. vers

Dar cu nişte valuri ce se varsă peste mal, va nimici cetatea Ninive, şi va urmări pe vrăjmaşii Lui pînă în întunerec.


9. vers

Ce planuri faceţi voi împotriva Domnului? El le zădărniceşte! Nenorocirea nu va veni de două ori.


10. vers

Căci vor fi ca nişte mănunchiuri de spini încîlciţi, şi tocmai cînd vor fi beţi de vinul lor, vor fi mistuiţi de foc, ca o mirişte de tot uscată.


11. vers

Din tine, Ninive, a ieşit cel ce urzea rele împotriva Domnului, celce făcea planuri răutăcioase.


12. vers

Aşa vorbeşte Domnul: „Oricît de mulţi şi puternici vor fi, toţi vor fi seceraţi şi vor pieri. Chiar dacă te-am întristat, Ierusalime, nu te voi mai întrista…


13. vers

Ci îi voi sfărîma jugul acum de pe tine, şi-ţi voi rupe legăturile…”


14. vers

Iată ce a poruncit însă Domnul împotriva ta, Asur: „Nu vei mai avea urmaşi cari să-ţi poarte numele; voi ridica din casa dumnezeului tău chipurile cioplite sau turnate; îţi voi pregăti mormîntul, căci te-ai aflat prea uşor.”


15. vers

Iată pe munţi picioarele solului care vesteşte pacea! Prăznuieşte-ţi sărbătorile, Iudo, împlineşte-ţi juruinţele! Căci cel rău nu va mai trece prin mijlocul tău, este nimicit cu desăvîrşire…

Fejezetek:


Könyvek