Luca

23. fejezet


Fejezetek:


1. vers

S`au sculat toţi, şi au dus pe Isus înaintea lui Pilat.


2. vers

Şi au început să -L pîrască, şi să zică: „Pe omul acesta l-am găsit aţîţînd neamul nostru la răscoală, oprind a plăti bir Cezarului, şi zicînd că el este Hristosul, Împăratul.”


3. vers

Pilat L -a întrebat: „Eşti Tu Împăratul Iudeilor?” „Da”, i -a răspuns Isus, „sînt.”


4. vers

Pilat a zis preoţilor celor mai de seamă şi noroadelor: „Eu nu găsesc nicio vină în omul acesta.”


5. vers

Dar ei stăruiau şi mai mult, şi ziceau: „Întărîtă norodul, şi învaţă pe oameni prin toată Iudea, din Galilea, unde a început, pînă aici.”


6. vers

Cînd a auzit Pilat de Galilea, a întrebat dacă omul acesta este Galilean.


7. vers

Şi cînd a aflat că este de supt stăpînirea lui Irod, L -a trimes la Irod, care se afla şi el în Ierusalim în zilele acelea.


8. vers

Irod, cînd a văzut pe Isus, s`a bucurat foarte mult; căci de mult dorea să -L vadă, din pricina celor auzite despre El; şi nădăjduia să -L vadă făcînd vreo minune.


9. vers

I -a pus multe întrebări; dar Isus nu i -a răspuns nimic.


10. vers

Preoţii cei mai de seamă şi cărturarii stăteau acolo, şi -L pîrau cu înferbîntare.


11. vers

Irod, cu ostaşii lui de pază, se purtau cu El cu dispreţ; şi, dupăce şi -a bătut joc de El, şi L -a îmbrăcat cu o haină strălucitoare, L -a trimes înapoi la Pilat.


12. vers

În ziua aceea, Irod şi Pilat s`au împrietenit unul cu altul, căci erau învrăjbiţi între ei mai înainte.


13. vers

Pilat a strîns pe preoţii cei mai de seamă, pe fruntaşi şi pe norod,


14. vers

şi le -a zis: „Mi-aţi adus înainte pe omul acesta ca pe unul care aţîţă norodul la răscoală. Şi iată că, dupăce l-am cercetat cu deamăruntul, înaintea voastră, nu l-am găsit vinovat de niciunul din lucrurile de cari -l pîrîţi.


15. vers

Nici Irod nu i -a găsit nici o vină, căci ni l -a trimes înapoi; şi iată că omul acesta n`a făcut nimic vrednic de moarte.


16. vers

Eu deci, după ce voi pune să -l bată, îi voi da drumul.”


17. vers

La fiecare praznic al Paştelor, Pilat trebuia să le slobozească un întemniţat.


18. vers

Ei au strigat cu toţii într`un glas: „La moarte cu omul acesta, şi slobozeşte-ne pe Baraba!”


19. vers

Baraba fusese aruncat în temniţă pentru o răscoală, care avusese loc în cetate, şi pentru un omor.


20. vers

Pilat le -a vorbit din nou, cu gînd să dea drumul lui Isus.


21. vers

Dar ei au strigat: „Răstigneşte -L, răstigneşte -L!”


22. vers

Pilat le -a zis pentru a treia oară: „Dar ce rău a făcut? Eu n`am găsit nici o vină de moarte în El. Aşa că, dupăce voi pune să -L bată, Îi voi da drumul.”


23. vers

Dar ei strigau în gura mare, şi cereau de zor să fie răstignit. Şi strigătele lor şi ale preoţilor celor mai de seamă au biruit.


24. vers

Pilat a hotărît să li se împlinească cererea.


25. vers

Le -a slobozit pe celce fusese aruncat în temniţă pentru răscoală şi omor, şi pe care -l cereau ei; iar pe Isus L -a dat în mînile lor, ca să-şi facă voia cu El.


26. vers

Pe cînd Îl duceau să -L răstignească, au pus mîna pe un anume Simon din Cirena, care se întorcea dela cîmp; şi i-au pus crucea în spinare, ca s`o ducă după Isus.


27. vers

În urma lui Isus mergea o mare mulţime de norod şi femei, cari se boceau, îşi băteau pieptul, şi se tînguiau după El.


28. vers

Isus S`a întors spre ele, şi a zis: „Fiice ale Ierusalimului, nu Mă plîngeţi pe Mine; ci plîngeţi-vă pe voi înşivă şi pe copiii voştri.


29. vers

Căci iată vor veni zile, cînd se va zice: ,Ferice de cele sterpe, ferice de pîntecele cari n`au născut, şi de ţîţele cari n`au alăptat!`


30. vers

Atunci vor începe să zică munţilor: ,Cădeţi peste noi!` Şi dealurilor: ,Acoperiţi-ne!`


31. vers

Căci dacă se fac aceste lucruri copacului verde, ce se va face celui uscat?”


32. vers

Împreună cu El duceau şi pe doi făcători de rele, cari trebuiau omorîţi împreună cu Isus.


33. vers

Cînd au ajuns la locul, numit „Căpăţîna”, L-au răstignit acolo, pe El şi pe făcătorii de rele: unul la dreapta şi altul la stînga.


34. vers

Isus zicea: „Tată, iartă -i, căci nu ştiu ce fac!” Ei şi-au împărţit hainele Lui între ei, trăgînd la sorţi.


35. vers

Norodul stătea acolo şi privea. Fruntaşii îşi băteau joc de Isus, şi ziceau: „Pe alţii i -a mîntuit; să Se mîntuiască pe Sine însuş, dacă este El Hristosul, Alesul lui Dumnezeu.”


36. vers

Ostaşii de asemenea îşi băteau joc de El; se apropiau, Îi dădeau oţet,


37. vers

şi -I ziceau: „Dacă eşti Tu Împăratul Iudeilor, mîntuieşte-Te pe Tine însuţi!”


38. vers

Deasupra Lui era scris cu slove greceşti, latineşti şi evreeşti: „Acesta este Împăratul Iudeilor.”


39. vers

Unul din tîlharii răstigniţi Îl batjocorea, şi zicea: „Nu eşti Tu Hristosul? Mîntuieşte-Te pe Tine însuţi, şi mîntuieşte-ne şi pe noi!”


40. vers

Dar celalt l -a înfruntat, şi i -a zis: „Nu te temi tu de Dumnezeu, tu, care eşti supt aceeaş osîndă?


41. vers

Pentru noi este drept, căci primim răsplata cuvenită pentru fărădelegile noastre; dar omul acesta n`a făcut nici un rău.”


42. vers

Şi a zis lui Isus: „Doamne, adu-Ţi aminte de mine, cînd vei veni în Împărăţia Ta!”


43. vers

Isus a răspuns: „Adevărat îţi spun că astăzi vei fi cu Mine în rai.”


44. vers

Era cam pe la ceasul al şaselea. Şi s`a făcut întunerec peste toată ţara, pînă la ceasul al nouălea.


45. vers

Soarele s`a întunecat, şi perdeaua dinlăuntrul Templului s`a rupt prin mijloc.


46. vers

Isus a strigat cu glas tare: „Tată, în mînile Tale Îmi încredinţez duhul!” Şi cînd a zis aceste vorbe Şi -a dat duhul.


47. vers

Sutaşul, cînd a văzut ce se întîmplase, a slăvit pe Dumnezeu, şi a zis: „Cu adevărat, omul acesta era neprihănit!”


48. vers

Şi tot norodul, care venise la priveliştea aceea, cînd a văzut cele întîmplate, s`a întors, bătîndu-se în piept.


49. vers

Toţi cunoscuţii lui Isus şi femeile, cari -L însoţiseră din Galilea, stăteau departe, şi se uitau la cele ce se petreceau.


50. vers

Era un sfetnic al Soborului, numit Iosif, om bun şi evlavios,


51. vers

care nu luase parte la sfatul şi hotărîrea celorlalţi. El era din Arimatea, o cetate a Iudeilor, şi aştepta şi el Împărăţia lui Dumnezeu.


52. vers

Omul acesta s`a dus la Pilat, şi a cerut trupul lui Isus.


53. vers

L -a dat jos de pe cruce, L -a înfăşurat într`o pînză de in, şi L -a pus într`un mormînt nou, săpat în piatră, în care nu mai fusese pus nimeni.


54. vers

Era ziua Pregătirii, şi începea ziua Sabatului.


55. vers

Femeile, cari veniseră cu Isus din Galilea, au însoţit pe Iosif; au văzut mormîntul şi felul cum a fost pus trupul lui Isus în el,


56. vers

s`au întors, şi au pregătit miresme şi miruri. Apoi, în ziua Sabatului, s`au odihnit, după Lege.

Fejezetek:


Könyvek